Au existat multe situații în care clienții au tradus acte, le-au legalizat,
dar ulterior nu le-au putut folosi la instituții sau notariate românești.
Supărați, dezamăgiți, frustrați.
Nu știu de ce procura nu este bună, ori că funcționarul sau notarul are ceva personal cu ei.
Nu este tocmai așa.
Deși de multe ori funcționarii nu sunt cele mai amabile persoane,
uneori chiar au motive de a respinge anumite acte.
De ce o procură nu este acceptată?
Pentru că nu prea este o procură, așa cum cer standardele de formă, procedură și conținut.
De exemplu, chiar dacă documentul tău se numește ”Procură”,
are o încheiere notarială, o traduci și o legalizezi,
nu înseamnă că procedura este cea corectă pentru a putea fi folosită în România.
Este cazul procurilor întocmite în limba română (sau chiar în limbă străină) și legalizate în străinătate.
Dar acolo notarul ce face? Dă doar o legalizare de semnătură.
Adică, pe actul în limba română, pe care el nici nu-l citește, pentru că nici nu cunoaște această limbă,
spune că persoana care a făcut procura a semnat în fața lui și că într-adevăr este semnătura lui.
Mai mult, notarul spune că nu cunoaște conținutul actului și nu este responsabil de el.
Astfel, actul întocmit nu este o procură, ci este o legalizare de semnătură.
Și da, unii funcționari cunosc procedura și nu aceeptă astfel de procuri.
Poate te întrebi de ce se fac totuși astfel de acte?
Pentru că unele state le acceptă, pentru că și la noi în anumite locuri sunt acceptate,
poate pentru că instituția unde sunt folosite este mai permisivă
sau poate funcționarul respectiv chiar nu cunoaște cum ar trebui să arate actul ca să fie în regulă.
Dacă însă vrei să o folosești la un notar,
de exemplu pentru a realiza o vânzare în numele cuiva,
asigură-te că procura este realizată întocmai cu exigențele notarului unde o vei folosi.
Exact așa cum se procedează în România.
Aici, dacă faci o împuternicire (procură),
te duci cu cartea de identitate la notar
și spui că ai nevoie de o procură prin care să-l împuternicești pe X ca să facă ceva în numele tău.
Așa vei proceda și în străinătate.
Vei spune notarului de ce anume ai nevoie,
iar el va redacta procura după procedura notarială cunoscută de el
și dând actului încheiere de autentificare.
Evident, procura astfel întocmită este mai scumpă,
dar vei evita situațiile în care o trimiți acasă, iar mandatarul nu o poate folosi.
De asemenea, ai grijă ca actul să fie și apostilat sau supralegalizat,
dacă instituția unde va fi folosit actul în România pretinde și apostila.
🔵servicii-traduceri.ro/blog/unele-procuri-din-strainatate-nu-sunt-acceptate-romania/
Apostila este o ștampilă pătrată
care se pune pe un act pentru ca acesta să poată fi folosit în străinătate,
iar în alte cazuri este o foaie distinctă care se atașează la act,
cu același text ca cel de pe ștampilă.
Concret, se specifică cum se numește actul apostilat,
de către cine a fost semnat,
la ce dată și în ce localitate s-a aplicat apostila,
având de asemenea un număr de întregistrare.
Păi, având aplicată apostila, actul poate fi folosit în străinătate.
Apostila nu este necesară dacă actul se va folosi în statul care a emis actul.
Așadar, dacă vrei să folosești certificatul de naștere emis în România, de exemplu în Germania,
funcționarul public nu are de unde să știe că ofițerul de stare civilă care a semnat certificatul
este cel care într-adevăr a semnat actul
și că certificatul respectiv nu este un fals.
Astfel, procedura apostilării a fost indrodusă în special pentru a se evita falsul în acte
pentru cei care folosesc actele în țări diferite față de țara care le-a emis.
Apostila recunoaște un act pentru a putea fi folosit în străinătate.
De fapt, nu este obligatoriu.
Da, în mod normal, actele folosite în altă țară au nevoie de apostilă,
căci este nevoie să se recunoască faptul că
actul într-adevăr a fost semnat de un funcționar public sau notar public în funcție la momentul emiterii actului.
Dar, multe instituții nu cer prezentarea actelor având aplicată apostila.
Așa că, cel mai bine întrebi înainte la instituția unde folosești actul dacă este necesară și apostila.
Dacă nu ai posibilitatea să întrebi, există anumite situații în care te putem consilia
dacă ai sau nu nevoie de apostilă.
De exemplu, persoanele care doresc să obțină cetățenia italiană au nevoie să-și apostileze certificatul de naștere
și cazierul judiciar și pe original, și pe traducere.
Sau după caz, certificatul de căsătorie și/sau certificatul de divorț.
De asemenea, persoanele ca doresc să se căsătorească în străinătate,
au nevoie să-și apostileze actele.
Apostila se poate pune pe actul original,
pe traducerea legalizată
sau pe copia legalizată.
Unele acte, pentru a putea fi apostilate, au nevoie de vize suplimentare în prealabil.
Pentru informații complete și exacte, puteți să contactați biroul nostru de traduceri,
sau desigur, orice alt birou de traduceri care oferă servicii complete.
Concret, supralegalizarea se refera la dovada asupra unui act notarial ca acesta este oficial si veridict.
Se demonstreaza ce calitate are semnatarul, precum si identitatea sigiliului sau a stampilei.
O astfel de actiune se realizeaza de catre organele competente.
Va fi necesara pentru folosirea unui act pe teritorii ale statelor ce nu fac parte din Conventia de la Haga
si fata de care Romania nu are tratat bilateral de recunoastere a actelor.
Trebuie stiut ca o astfel de procedura este diferita de apostilare.
Actele ce se vor supralegaliza sunt de regula acte originale, copii legalizate sau traduceri.
Sunt si cazuri in care un act va avea nevoie de a fi vizat de autoritatile competente, pana a fi supralegalizat.
Desigur, cel interesat de aceasta procedura
trebuie sa se intereseze unde se claseaza tara in care doreste sa foloseasca un act supralegalizat.
In acest sens, se pot gasi online listele tarilor ce fac parte din Conventia de la Haga.
Astfel, se va sti ca in astfel de cazuri este nevoie doar de apostilare.
Vezi:
hcch.net/en/states/hcch-members
mai precis:
hcch.net/en/states/hcch-members/details1/?sid=28
Conventia de la Haga a simplificat procedura de supralegalizare a actelor folosite pe anumite teritorii straine.
Aceasta a fost incheiata in data de 5 octombrie 1961.
Din 2001 si Romania face parte din aceasta conventie,
alaturi de Canada si alte 64 de state semnatare.
Asa cum s-a explicat in randurile de mai sus si printr-o simpla comparatie de caz,
ne dam seama ca apostilarea este necesara
pentru actele ce se folosesc in tari membre ale conventiei mai sus amintite.
Pentru orice act ce are aceasta apostila se aplica recunoasterea oficiala
si se va putea folosi in orice alta tara semnatara a Conventiei de la Haga.
Cu alte cuvinte, daca s-a realizat o data apostilarea, nu va mai fi nevoie si alta data,
chiar daca actul se va folosi in alta tara, semnatara de asemenea a aceleiasi conventii.
Se poate cere traducerea acestuia?
Cu siguranta ca da,
caz in care demersul implica mai multi pasi:
se realizeaza apostila pe actul original, in limba romana.
Se va traduce in limba dorita, de catre o persoana autorizata, cu tot cu apostila.
Apoi, semnatura acelui traducator se va legaliza, la notar,
dupa care se aplica apostila pe traducerea legalizata.