Despre artă

Se pare că doar un individ dezechilibrat psihic poate produce o operă de artă remarcabilă.
Nu neapărat trebuie să fie și nebun.

Aduc pe tapet doar trei artiști geniali,
care au avut probleme serioase la mansardă.

Vincent Willem van Gogh dereglat mintal, bețiv, zăpăcit religios și sinucigaș,
și-a tăiat urechea stângă într-un atac de depresie severă
și a mai și imortalizat momentul în "Autoportret cu urechea bandajată", tablou care a fost vândut cu 71.5 milioane $US.

Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa,
un alt bețiv sifilitic, dereglat genetic și handicapat,
care a avut de-a face cu spitalul de nebuni.
În cazul lui mi-a plăcut "chestia" cu cârja,
pe care și-o umplea cu alcool.
De asemenea vezi: "Rue des Moulins".

Mihail Eminovici, un alt bețiv sifilitic,
care a fost idolatrizat de către comuniști.
Și-a petrecut ultimul an de viață într-un azil de nebuni.
Dar! Cultura românească ar fi fără el cum ar fi anul fără paște și crăciun.
Îmi plac poeziile lui la nebunie.
Poeziile lui porno sunt "speciale".
Un exemplu:

[„Alei puică”…]
(1871 – 1872)

Alei puică mişcă-ţi gura
Să se vadă muşcătura.
Cum puicuţă nu te-nduri
Să mă laşi să-ţi văd de curi.
De curi albi ca şi omătul,
De lindicul sperietul.
Să-l punem la rânduială
Cu niţică zgândăreală.
Vin colea şi-oi şti să lupt
Crăpătura să ţi-o-nfrupt
Că destul am stat pe post
Sub pecete cât a fost.
Sub pecetea cea de fată
Când pişai ca o săgeată.
De când dragă te purcişi
Urlă valea când te pişi.
Merge drumul din lindic
Până chiar pe sub buric
Şi buricul frică n-are
Că el merge tot călare.
Da lindicu-i mânios
Că el merge tot pe jos
Pe spetezea pizdii late
Pe bucile afumate.
Mult mă mir şi mă badur
Cum stă pizda lângă cur,
Şi nu moare
De putoare.


Poezia "Criticilor mei (Mihail Eminovici)" îmi place din varia motive.
Sunt mulți care bat la porțile gândirii,
dar folosesc veșmintele vorbirii fără noimă și talent.
Am cunoscut persoane care au girul cunoașterii și care tocmai din aceasta cauză nu se manifestă.
Stăpânesc mesteșugul jongleriei cuvintelor până la limita maximă a puterii umane de înțelegere
și constată că nu au valori de etalat.
Crema gândirii umane care are frică de judecata rece și neânduratoare a propriei spețe.
Acești intelectuali suferă de aceeași boală de care suferă "ordinarius hominem":
adică de golul vieții pe care au încercat să-l umple făcând averi, copii și nepoți,
sau și mai trist, au dat-o pe religie. Într-un final derivând pe internet,
uitându-se la viețile stelelor de cinema (mușchi, țâțe, haine faine),
la ce pârț a mai tras familionul regal,
sau la niște filme care sunt din ce în ce mai proste (tot din cauza internetului).
Când îți cade cerul pe cap și doctorul te anunță că ai un cancer,
îți faci bilanțul vieții, constatând că nu ai devenit ceea ce ai fi vrut să fi,
că ai bătut la poarta vieții și a gândirii, handicapat fiind prin naștere și prin creștere.
Doar în acest moment, lipsit de cuvinte, realizezi că adevărul poate deveni un sofism.


"Criticilor mei (Mihail Eminovici)"

Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.

E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ți framântă
Doruri vii și patimi multe,
Ș-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca și flori în poarta vieții
Bat la porțile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veștmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ți viata,
Unde ai judecătorii,
Nendurații ochi de gheață?

Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul:
Unde vei gasi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deșarte,
Care roade n-ați adus
E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

(Mihail Eminovici, decembrie 1883)

Nu este o analiză adaptativă.
Este doar o constatare cu alură de final.
DAR, asa cum a lăsat Zamolxis(sclav al înţeleptului Pitagora)
și ulterior zeu al dacilor,
viața pe pământ este un scurt pasaj spre ... (habar n-am ce!).
Vorba românească spune:
"D-zeu cu mila și noi cu sila".

PS
De cele mai multe ori folosesc ca sursă de informații wikipedia,
dar am ceva suspiciuni; să mă justific cu un exemplu pe care l-am luat chiar din:
ro.wikipedia.org/wiki/Zalmoxis#Relatarea_lui_Herodot unde am dat peste:
"Ei credă că defapt nu mor,..." (așa este scris în wiki) ceea ce cam dă de gândit, nu?